Machiajul, demachierea și sănătatea pielii

Româncele și machiajul

În România, femeile se machiază de la o vârstă din ce în ce mai fragedă. Conform statisticilor, aproximativ jumătate dintre acestea încep înaintea vârstei de 14 ani. Deși trendul selfie-urilor este încă aici, filtrele de Instagram și aplicațiile de editare foto nu sunt suficiente pentru a avea pielea perfectă. Astfel, tehnicile de aplicare a machiajului devin din ce în ce mai sofisticate, cu produse care acoperă pentru a ascunde defectele și pentru a crea efecte de conturare cu straturi suprapuse de pudră și fond de ten.

Rezultatul pe termen mediu și lung? Pielea devine supra-încărcată, nu mai poate respira și își pierde strălucirea naturală.

De aceea, dacă spui machiaj, trebuie să te gândești și la demachiere.

Acumularea de produse cosmetice pe piele poate fi o adevărate provocare. Astfel, apare acneea cosmetică în cazul persoanelor care nu se demachiază așa cum ar trebui. Aceasta este acneea cauzată de supra-utilizarea machiajului, fără îndepărtarea eficientă a acestuia, la final de zi. Pielea se inflamează, imperfecțiunile se înmulțesc, iar utilizarea fondului de ten pentru mascarea lor nu face decât să agraveze și să întrețină acest cerc vicios.

Îndepărtarea cu grijă a tuturor urmele de machiaj în fiecare seară este, prin urmare, un ritual obligatoriu. Dar contează și cum facem acest lucru!

Alege apa micelară potrivită pielii tale!

Nu toate apele micelare sunt la fel și nici toate metodele de curățare nu sunt la fel de bune pentru piele.

Atunci când folosim un demachiant care conține agenți de curățare puternici, pielea noastră poate fi agresată. Unele produse de demachiere conțin agenți de curățare agresivi, iar aceștia pot denatura proteinele și lipidele aflate în epiderm, dar și bariera de protecție a pielii. Iar consecințele se vor vedea și simți pe pielea noastră.

De aceea, este important să alegem o apă micelară care să curețe în profunzime, dar în același timp, sa fie și blândă cu pielea noastră.

Sensibio H2O curăță rapid machiajul dorit și nedorit și oferă toleranță excelentă.

Creează-ți rutina corectă de îngrijire: Igiena pielii în fiecare seară cu Sensibio H2O este obligatorie.

Fără scuze, fără negocieri, fără excepții. Cu Sensibio H2O devine foarte simplu să te demachiezi chiar și după ce ai avut “smokey eyes”. Este atât de simplu încât nu-ți mai vine sa te strecori direct în pat, fără să treci prin fața oglinzii din baie.

Apa micelară Sensibio H2O are o soluție chiar și pentru cele mai leneșe persoane: varianta cu pompă inversă. Doar apeși, iar discheta este gata să fie folosită. Un gest atât de simplu!

Scapă ușor de mascara rezistentă la apă:

  1. O dischetă de bumbac în fiecare mână;
  2. Apeși fiecare dischetă pe pompa inversă a apei micelare Sensibio H2O;
  3. Aplici dischetele pe ochi și numeri până la 5 fără să adormi 😊
  4. Tapotezi și masezi ușor pielea, fără a apăsa;
  5. Pliezi discheta pe jumătate pentru a o folosi pe conturul ochilor;
  6. Repetă până când dispare efectul “ochi de panda”;
  7. Noapte bună!

Cum scapi de machiajul cu triplă stratificare: fond de ten/pudră/iluminator

  1. Folosește câte o dischetă de bumbac pentru fiecare strat de machiaj.
  2. Aplică apa micelară pe piele și masează ușor, în cercuri.
  3. Repetă operațiunea până când discheta rămâne perfect curată.
  4. Nu uita să cureți și gâtul!
  5. Nu este nevoie de clătire.
  6. Hidratează-ți pielea cu produsul de îngrijire Bioderma care ți se potrivește.
  7. Uită-te în oglindă, ești frumoasă și fără machiaj!

Buze ultra-roșii, ruj ultra-mat și ultra-rezistent?

  1. Îmbibă o dischetă demachiantă cu apa micelară Sensibio H2O.
  2. Aplică pe buze pentru câteva momente.
  3. Masează orizontal și apoi vertical.
  4. Schimbă discheta și tapotează buzele pentru a îndepărta ultimele urme de ruj.
  5. Hidratează-ți buzele cu Atoderm Stick de buze.
Esențiale
De analiză
Publicitate
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și pentru a analiza traficul în scop de interes legitim pentru a defini nivelul de interes al consumatorilor pentru produsele noastre. Cookie-urile sunt mici fişiere de text ce pot fi utilizate de către site-urile web pentru a face utilizarea lor mai eficientă. Legea stipulează că putem stoca cookie-uri pe dispozitivul vizitatorilor, în cazul în care ele sunt strict necesare pentru operarea acestui website. Pentru toate celelalte tipuri de cookie-uri avem nevoie de permisiunea ta. Analiza traficului de pe website-ul nostru este efectuată prin intermediul Google Analytics, acesta are activată opțiunea de anonimizare – ceea ce permite ca toate adresele IP ale utilizatorilor să fie ascunse. În cazul în care alegi să continui să utilizezi website-ul nostru, ești de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie. Salvează preferințele